Într-o zi de ianuarie, stăteam în camera mea la Shivbagh Ashram din Bola Guda când m-a chemat Mahaprabhuji.
- Madhavananda, ai nevoie de o mala?
„Doamne”, i-am răspuns, „tocmai acum mă gândeam cum să obțin o mala!”
În timp ce vorbeam, Mahaprabhuji și-a întins mâna.
"Ia această mala și folosește-o frecvent."
M-am întrebat de unde ar fi putut apărea deodată această mala, pentru că știam sigur că Mahaprabhuji nu avea nici o mala cu el. M-am hotărât însă să nu mă opresc asupra întrebării și mi-am numărat binecuvântările, pentru că primisem o mala de la el.
În acea seară am fost la Mahaprabhuji.
„Mahaprabhuji, unii își bat joc de folosirea mala. Ei spun că este inutil să treci perlele cu degetele, în timp ce mintea rătăcește la gânduri lumești. În opinia lor, este mai bine să lași mala deoparte și să răstorni perlele de gânduri."
Cu un zâmbet, a explicat.
„Madhavananda, nu au dreptate. Este adevărat că gândurile tale s-ar putea rătăci, dar, în ciuda acestui lucru, lasă perlele malei să alunece printre degetele tale. Ia exemplul croitorului. Îi dai stofă să facă o haină și în timp ce coase, gândurile îi rătăcesc ici și colo dar acul nu, și foarte curând, în ciuda gândurilor lui rătăcitoare, haina este terminată. Este la fel cu mala. Gândurile tale pot rătăci în siguranță, căci dacă miști continuu perlele, cu siguranță îți vei atinge scopul."
„Această practică produce roade din belșug și eliberează pe practicant de multe karme. Cel care practică întotdeauna cu mala atinge fie raiul, fie eliberarea. Dacă eliberarea nu vine la el în această viață, el se va renaște într-o familie fericită și spirituală unde poate continua pe calea sa spirituală. El va trăi bine respectat și în prosperitate, atât de mare este efectul malei. Prin urmare, nu ezitați niciodată să practicați mantra cu mala!"
„Maestre”, l-am întrebat apoi, „în timp ce mișcăm perlele, încercăm să avem în minte doar gândurile pozitive, dar de multe ori acestea sunt înlocuite de gânduri negative și indiferent cum am încerca să le alungăm din mintea noastră, ele revin prea ușor. De ce este așa?"
„Aceasta, Madhavananda, este maya lui Dumnezeu. Oamenii fac, de asemenea, eforturi pentru a păstra posesiunile și averea în locuri sigure, dar acestea curg printre degete ca apa dintr-o palmă goală. Murdăria și praful, pe de altă parte, se acumulează întotdeauna, deși încercăm din greu sa le îndepărtam. Este necesar un efort continuu și onest pentru a păstra ceea ce este bun. Disciplina este un adevărat prieten al căutătorilor, lenea este cel mai rău dușman. Există două feluri de efort, unul spre bine și altul spre rău. Furtul, frauda și lucrurile asemănătoare sunt exemple de acțiuni nocive și de aceea trebuie evitate. Acei oameni pe care lumea îi percepe ca fiind mari, și-au atins măreția prin munca grea si efort, îndreptate spre bine. În această lume totul se poate realiza prin efort, dar lenea inevitabil duce la eșec.”