A 7-a lună plină a anului este sărbătorită ca ziua Guru Purnima. Este începutul anului spiritual când începe un an nou de cunoaștere. Guru Purnima este ziua Guru, cel mai înalt principiu din lume. Este celebrarea înțelepciunii și a cunoașterii.

Gu = întuneric, ignoranță și suferință, ru = lumină, cunoaștere și fericire. Când întunericul dispare apare lumina. Cu toții trăim în mare parte în întuneric și uneori ne vine în minte o scânteie care luminează din nou întunericul.

1

Guru Purnima este ziua în care prima rază de soare a ajuns pe pământ și a început viața. Lumina a îndepărtat întunericul. În ziua Guru Purnima puteți vedea apusul soarelui în vest și, în același timp, răsăritul lunii pline în est. Principiul divin al Guru tattva îndepărtează întunericul și luminează totul. Guru Purnima este festivalul Luminii și toate festivalurile din lume care sunt legate de lumină provin de la Guru Purnima. Acea lumină, acea flacără este Parabrahma, Supremul. Fără acea Lumină, întunericul ignoranței nu poate fi îndepărtat. Astăzi ne rugăm maeștrilor. Fără binecuvântarea lor, eliberarea nu este posibilă.

De Guru Purnima, devotații vin la maestru cu ofrandele lor. Discipolul îi oferă maestrului tot ce a dobândit pe parcursul întregului an, toate roadele spirituale. Ca un fermier care recoltează recoltele și le aduce acasă, discipolul arată fructele a căror semințe a obținut la precedenta Guru Purnima. Plin de bucurie, le oferă la picioarele maestrului. Dar unii vin cu mâinile goale. Din păcate, semințele lor nu au crescut. Au uitat să le ude cu apă sau au fost atacate de niște insecte.

Aici este karma bhumi, câmpul pe care trebuie să lucrezi și să-ți cultivi semințele. Astăzi începe o nouă sadhana (practică) pentru tine și aceeași sămânță va fi sădită în inima ta pentru o nouă încercare.

Guru Purnima este și ziua în care ne amintim de marele și înțeleptul sfânt Ved Vyasa, despre care se spune că a scris Vedele. Astăzi îi sărbătorim ziua de naștere. Gadi (tronul sfânt) al maestrului este cunoscut sub numele de Vyas Gadi. Cine este așezat pe acest loc este venerat pentru că a stat pe locul lui Maharishi Vyasa. El a fost un mare sfânt realizat, trikaldarshi (cunoscător al trecutului, prezentului și viitorului). El cunoștea întregul univers. Era „unul fără seamăn”. În același timp, știa totul. El este reprezentantul sanatan dharma. Aceasta este adi anadi dharma (religia eternă). Toate religiile sunt create de om, dar adi anadi dharma nu este creată de oameni, ci ea este adevărata și veșnică dharma.

FB IMG 1634146572584

Gurudev locuiește în tine, dar într-o stare de somn. Adu-mi lumânarea ta, o voi atinge și o voi lumina. Dar în lumânarea ta este mult praf și fitilul tău este ud. Ce este praful asta? Ură, gelozie, furie. Uneori mintea devine atât de negativă încât se transformă într-un dușman al tău. Măcar ar trebui să fii bun cu tine. Îndepărtează-ți toate gândurile și îndoielile negative din minte. Doar tu te poți ajuta pe tine însuți, nimeni altcineva nu te poate ajuta. Purifică-te. Spiritualitatea înseamnă curățenie, puritate. Concentrează-te pe sunetul mantrei tale și nu lasă nicio vibrație negativă să nu mai intre în mintea ta.

Gândește-te acum la ce ai făcut în tot anul trecut: cât de mult ai exersat, câte lucruri bune ai făcut, de câte ori ai fost furios, leneș și gelos.  Numără astăzi câte pete albe și câte pete negre ai. Oferă-le pe amândouă lui Gurudev. Ia o nouă sankalpa (intenție), că de astăzi încolo vei executa mai bine sadhana, nu vei mai fi furios, gelos sau lacom. Vei iubi pe toți. Dacă vrei să fii fericit, fă-o. Altfel, nu vei fi fericit. Te-ai născut fericit, dar vei muri nefericit. Dacă ți-ar place să ai un „sfârșit fericit”, purifică-ți conștiința. Numai tu poți face asta, nimeni altcineva. Astăzi ai această șansă, începutul anului nou.

Mă rog lui Sri Alakhpuriji, Sri Devpuriji, Mahaprabhuji și Holy Guruji să vă dea binecuvântarea lor divină, să vă binecuvânteze cu sănătate, viață lungă și dezvoltare spirituală, să vă ghideze fiecare pas, fiecare gând, acțiune și cuvânt, spre Divin; pentru ca în buddhi și mintea voastră să intre doar gânduri pure, pozitive și spirituale, spre toate creaturile și spre omenire. Vă doresc o viață foarte lungă, ca să vă puteți bucura de multe satsang-uri în familia voastră spirituală.

FB IMG 1627113606416

Vă binecuvântez. Fie ca Lumina să vă ajungă oriunde vă aflați.

Mă rog pentru întreaga omenire și întreaga Creație, iubitului nostru Satgurudev, Lumina Luminilor, Svayambhu. Rezonanța întregului univers a întregii creații, se află în bătăile inimii lui. Ascultați-i bătăile inimii. Mă rog tuturor sfinților și sfintelor întrupări să vă binecuvânteze cu lumină, iubire și înțelepciune.

Vishwaguruji